x
De afară numai perdeaua prin uşa deschisă
de la balcon. Poate cleştii de rufe prin care
vântul de octombrie clatină pliurile rotunde, poate
luciul geamului în faţa ta ca oglinda.
Dar înăuntru eu, lângă masă. Candela cu icoana
Maicii Domnului şi lumina ei galbenă întreruptă
de oamenii muţi. Sfârâitul flăcării pe ulei. Fitilul de vată
în plută, o picătură de ceară uscată pe deget.
Au întins masa. Au pus proptele din scaune şi cutii. Trupul
lui acum e mai greu. Dedesubt, o oală goală de lut. Şi dacă
afară, de unde priveşti, soarele a trecut dintr-o parte
în alta a blocului, asta nu înseamnă decât că
eu tot aici şi asta până-n a treia zi. Frigul şi somnul,
înghesuite. Becul aprins, perdeaua mişcată. Dar mai ales viermii pământului
scormonindu-mi în gât. Dar mai ales inima ca un perete de sticlă
unde plesnesc burţile peştilor nemaivăzuţi dezgropaţi de tsunami.
